Italia Țara Galilor 1-0 Italia își câștigă cu maxim de puncte grupa de la EURO 2020, Țara Galilor termină pe 2

italia tara galilor

Elveţia şi Turcia se înfruntă într-un meci care are loc la Baku, în Azerbaidjan, pe Stadionul Olimpic. Partida este arbitrată de o brigadă din Slovenia alcătuită din Slavko Vincic, Tomaz Klancnik şi Andraz Kovacic. Vincic este la al doilea meci pe care îl conduce la Euro 2020, după ce a arbitrat şi duelul dintre Spania şi Suedia, încheiat 0-0. Meciul dintre Italia şi Ţara Galilor se joacă la Roma, pe Olimpico, şi este arbitrat de românul Ovidiu Haţegan. Acesta este asistat de Radu Ghinguleac şi de Sebastian Gheorghe. Este al doilea meci condus de brigada din România la Euro 2020, după duelul dintre Polonia şi Slovacia încheiat cu scorul de 2-1 pentru slovaci.

Curiozități statistice ale meciului Italia – Țara Galilor 1-0

Situația dramatică avusese loc, după ce au primit 156 de puncte în ultimele două jocuri pe care le-au pierdut în cadrul Cupei Mondiale din 2023. Meciul dintre Italia și Țara Galilor s-a disputat la Cardiff, loc în care italienii au reușit să înscrie o victorie istorică împotriva gazdei. După 21 de ani, Țara Galilor a fost trimisă la prima lingură de lemn.

Breaking News A venit decizia UEFA în cazul meciului România – Kosovo: a ”plouat” cu amenzi…

italia tara galilor

Italienii sunt deja calificați în optimile EURO 2020, dar un rezultat de egalitate în meciul cu Țara Galilor le-ar asigura primul loc. Galezii sunt pe locul doi, cu patru puncte, la trei puncte distanță de Elveția, ocupanta locului trei. Italia a câştigat şi al treilea meci din grupă şi implicit s-a situat pe prima poziţie în Grupa A, loc de pe care urmează să întâlnească în optimi echipa clasată pe locul 2 în Grupa C, care poate fi Olanda, Ucraina sau Austria. Sub atenta supraveghere a centralului român Ovidiu Haţegan, italienii au dominat de la un capăt la altul, chiar dacă au marcat un singur gol. ”La Campionatul European mai sunt Franța, Portugalia și Belgia.

Ultima reprezentaţie a Italiei în faţa propriilor spectatori, pe Stadionul Olimpico, din Roma, s-a încheiat cu victoria gazdelor, în ciuda suspiciunilor dinaintea meciului, care vehiculau varianta unui egal „prietenesc”. Italia a trecut de Ţara Galilor şi a câştigat grupa fără să primească gol mergând în faza superioară alături de adversara sa. Elveţia a învins Turcia, dar trebuie să aştepte finalul celorlalte grupe pentru a afla dacă prinde optimile. Fără Insigne, Immobile și celelalte vedete în formula de start, Italia s-a impus după golul frumos marcat de Pessina, în minutul 39.

Six Nations, în direct la Orange Sport

Celelalte puncte au fost rodul transformărilor lui Sam Costelow şi Ioan Lloyd (două). Pe Principality Stadium din Cardiff, Italia a izbutit două eseuri, opera lui Monty Ioane şi Lorenzo Pani. Unul dintre acestea a fost transformat de Paolo Garbisi, care a fructificat şi https://meteolaram.org/ trei lovituri de pedeapsă.

  • Iar cum un rezultat de egalitate mulţumeşte ambele echipe, Italia câştigă grupa, iar Ţara Galilor se califică şi ea în optimi, gurile rele au început deja să vorbească despre o posibilă înţelegere între cele două echipe.
  • În fazele eliminatorii a obținut calificarea și Țara Galilor, de pe locul secund, cu patru puncte.
  • La 0-1, pentru galezi intra în discuție golaverajul în condițiile în care în celălalt meci al grupei Elveția era în avantaj în fața Turciei.
  • Alte puncte ale oaspeţilor au venit după o lovitură de pedeapsă a lui Martin Page-Relo.

55 Galerie Foto «Diva» din România, furioasă din cauza lui Neymar: i-a «luat» din buzunar 2,5…

Orice meci este dificil, întotdeauna trebuie să ieși pe teren și să joci fotbal. Am fost norocos pentru că am avut câțiva jucători foarte buni cărora le place să joace. Jucătorii sunt cei care merită toate laudele”, a declarat Roberto Mancini, citat de Daily Mail. Chiar dacă Italia a început foarte bine acest Campionat European, cu două victorii cu 3-0, Roberto Mancini, selecționerul ”Squadrei Azzurra”, nu crede că echipa sa este favorită la câștigarea turneului. Ovidiu Hațegan a avut o partidă destul de complicată, însă deciziile sale au părut să fie cele corecte.

Min. 45 – Este pauză în cele două meciuri din Grupa A. Italia conduce pe Ţara Galilor, cu 1-0, iar Elveţia are 2-0 cu Turcia. La aceste rezultate, Italia câştigă grupa, iar Ţara Galilor merge în optimi de pe locul 2, însă Elveţia poate spera şi ea la o calificare miraculoasă. Italia a câștigat grupa cu număr maxim de puncte și merge în optimi.

CS Dinamo București – AHC Potaissa Turda scor final 35-35 în etapa 23 din Liga Națională

Aşa stând lucrurile, antrenorul Mancini (foto) a introdus 8 rezerve, care nu s-au mişcat rău, pe parcurs folosind şi alţi fotbalişti mai puţin utilizaţi în primele două confruntări. Galezii erau mai mult cu gândul la ce se întâmplă la Baku, în celălalt meci din grupă, iar asta s-a văzut în ceea ce priveşte aportul lor ofensiv. La final ambele echipe au fost mulţumite, iar acum aşteaptă să afle cu cine vor juca în optimi. Partida a fost una «minimalistă», dar cinstită, infirmând remiza de salon de care se tot vorbise. La 0-1, pentru galezi intra în discuție golaverajul în condițiile în care în celălalt meci al grupei Elveția era în avantaj în fața Turciei. În celălalt meci al grupei, disputat la Baku, Elveția și Turcia s-au întrecut în goluri spectaculoase.

Aflăm, duminică, tot ce se poate afla în legătură cu lupta din Grupa A pentru calificarea în optimile de finală de la Euro 2020. Italia este deja calificată, însă are nevoie de cel puţin un egal din meciul cu Ţara Galilor pentru a fi sigură de câştigarea grupei. Iar cum un rezultat de egalitate mulţumeşte ambele echipe, Italia câştigă grupa, iar Ţara Galilor se califică şi ea în optimi, gurile rele au început deja să vorbească despre o posibilă înţelegere între cele două echipe. Atât echipa de pe locul 1, cât şi cea de pe locul 2 joacă în prima zi cu meciuri din optimi, 26 iunie, într-un alt oraş decât cele cu care s-au obişnuit până acum.

În fazele eliminatorii a obținut calificarea și Țara Galilor, de pe locul secund, cu patru puncte. Italia şi Ţara Galilor ocupă primele două locuri în Grupa A, cu 6 puncte, respectiv 4 puncte. Ovidiu Hațegan i-a lăsat pe galezi în zece oameni, dar Italia, care a avut și o bară, prin Bernardeschi, n-a mai forțat în meciul de la Roma, cu gândul la duelul din optimi. Acolo au ajuns și galezii, care au încheiat grupa cu 4 puncte, la egalitate cu Elveția, care a trecut cu 3-1 de Turcia. De cealaltă parte a terenului, Țara Galilor trece printr-o perioadă dificilă.

În acest moment Ţara Galilor este încă pe locul 2, dar Elveţia mai are nevoie de două goluri, înscrise de ea sau de Italia, pentru a răsturna situaţia. Galezii au încheiat la egalitate cu Elveția, dar au profitat de golaverajul superior. Naționala lui Vladimir Petkovic speră acum să acceadă în optimi de pe unul dintre cele mai bune patru locuri 3. În schimb, Turcia este eliminată de la EURO 2020, terminând cu trei eșecuri și un golaveraj 1-8.

Rezultatele pe care le obțin în ultima perioadă eclipsează anii de debut al grupării. Respectiv 1980 începutul anilor 1990 anii în care Țara Galilor dobândi-se rezultate îngrozitoare. În ultimele 13 meciuri al acestui turneu, ei au înregistrat ce-a de-a 12-a înfrângere. Totodată au mai bifat un rezultat negativ și anume a 7-a înfrângere consecutivă pe terenul propriu din 6 Națiuni. Gonzalo Quesada este antrenorul principal al formației, iar pe banca celor din Italia și-a făcut prezența după o serie de înfrângeri cu Anglia și Irlanda.

Deja un comentario

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *